Sfantul Ierarh Nicolae - ajuta atat credionciosii cat si pacatosii


Sfantul Nicolae - ajuta pe cei credincioşi şi pe păcătoşi îi întoarce la smerenie.



Nicolae s-a întors la îndatoririle sale, iar ceilalţi creştini la grijile zilnice. Primind multe daruri de la Cel de Sus pentru viaţa lui smerită, Nicolae se lupta cu necazurile oamenilor, vindeca pe credincioşi, dar şi pe necredincioşi şi cu darul lui Dumnezeu multe temple păgâne a risipit. Dumnezeu a vrut ca prin el să ajute celor credincioşi şi pe păcătoşi să-i întoarcă la smerenie.

Astfel, odată, când era foamete mare, Nicolae s-a arătat în vis unui negustor, care ducea grâu cu corabia într-un târg, poruncindu-i să-şi aducă grâul spre vânzare în cetatea Mira. Iar negustorul s-a îndreptat spre locul unde foametea făcea prăpăd şi oamenii au cumpărat grâu, au făcut pâine şi au slăvit pe Dumnezeu. Iar corăbierul, mergând în negoţul său, povestea cele întâmplate, preamărind pe Domnul.

Altă dată, când un dregător iubitor de bani, împins de clevetitori, a băgat la închisoare trei drepţi bărbaţi, pentru a le lua averile, fericitul Nicolae i s-a arătat aceluia în vis şi i-a poruncit să-i elibereze pe cei trei nevinovaţi. Mai întâi dregătorul a crezut că Nicolae a venit noaptea în dormitorul său, apoi s-a gândit la vrăji. în cele din urmă, luminat de Dumnezeu şi prin străduinţa în rugăciune a cuviosului Nicolae, a îndreptat răul, eliberând pe cei trei bărbaţi.

Când nişte corăbieri aflaţi pe mare au fost ameninţaţi de furtună, şi-au amintit că auziseră că, de chemi ajutorul lui Nicolae în rugăciuni, el mijloceşte la Dumnezeu. Nu văzuseră niciodată pe cuviosul, dar fiind deznădăjduiţi, s-au hotărât să încerce. In timp ce se rugau, Nicolae a apărut printre ei, pe corabie, şi le-a spus:

- M-aţi chemat, am venit să vă ajut. Nu vă mai temeţi. Vântul şi marea ascultă de Domnul.

Furtuna s-a potolit, corabia a scăpat teafără şi, împinsă de vânt lin, a ajuns în cetatea Mira. Corăbierii au căutat pe Nicolae să-i mulţumească şi mare le-a fost mirarea să-l vadă întocmai aşa cum li se arătase pe puntea corăbiei. I-au cuprins picioarele şi i-au mulţumit. Cuviosul i-a ridicat şi le-a spus: „Cunoaş-teţi-vă pe voi, cunoaşteţi-vă inima, cunoaşteţi-vă gândurile şi îndreptaţi-vă spre Dumnezeu. Credinţa voastră v-a salvat!"

Multe zile i-a dat Dumnezeu iubitului său Nicolae, pentru a face nenumărate minuni. La adânci bătrâneţi, după un lung şir de fapte bune, şi-a dat obştescul sfârşit, bolind puţin cu trupul.

Din sfintele lui moaşte a izvorât mir şi multe minuni au făcut de atunci. Sfântul Ierarh Nicolae s-a mutat la Domnul pe 6 decembrie. Amin.